Folosind un „paleotermometru”, cercetătorii au determinat temperatura craterului Chicxulub imediat după ce asteroidul ucigător de dinozauri l-a creat acum 66 de milioane de ani.
Rocile prelevate din crater au atins 625 de grade Fahrenheit (330 de grade Celsius) la sfârșitul Perioada cretacică (cu 145 de milioane până la 66 de milioane de ani), potrivit unui studiu publicat pe 11 ianuarie în jurnal PNAS Nexus.
Noua cercetare sugerează, de asemenea, că impactul asteroidului nu a eliberat atât de mult dioxid de carbon pe cât se credea anterior, ceea ce ar putea schimba modul în care oamenii de știință privesc extincție în masă evenimentul care a urmat.
Craterul Chicxulub s-a format atunci când o rocă spațială de 7,5 mile (12 kilometri) călătorește cu aproximativ 27.000 mph (43.000 km/h) trântit în Pământ, creând un vas de aproximativ 124 de mile (200 km) în ceea ce este acum Golful Mexic. Valurile violente de tsunami au ajutat la umplerea cea mai mare parte a craterului cu sedimente în câteva minute și ore după lovitură, iar apoi a fost îngropat sub straturi de rocă așezate în milioane de ani de la impact.
„Nu îl puteți accesa atât de ușor, dar, pe de altă parte, este foarte bine conservat”, autorul principal al studiului Pim Kaskes, un geolog la Université libre de Bruxelles din Bruxelles, a declarat pentru Live Science. „Trebuie doar să găsești rocile potrivite, materialul potrivit și să aplici tehnicile potrivite pentru a le dezvălui misterele.”
Legate de: La urma urmei, asteroidul care ucide dinozauri nu a declanșat o „iarnă nucleară” lungă
Kaskes și echipa sa au studiat probe prelevate din regiunea inelului de vârf din centrul craterului de impact în 2016. Au aplicat termometrie izotopică aglomerată de carbonat sau o paleotermometru, la stânci; această metodă reconstituie temperaturile antice prin detectarea abundenței grelelor carbon-13 și oxigen-18 izotop legături în mineralele carbonatice.
Temperatura generată inițial de lovirea asteroidului ar fi fost între mii și zeci de mii de grade (F sau C), dar Kaskes a remarcat că nu au putut măsura asta, deoarece acele roci probabil au fost vaporizate. Ar putea, totuși, să caute temperaturile înregistrate în stânci imediat după lovitura inițială.
Cea mai mare semnătură de temperatură, de 625 F, a provenit de la roci adunate la peste 2.300 de picioare (700 de metri) sub fundul oceanului. În urma loviturii cu asteroizi, aceste roci au fost mult mai calde decât temperatura maximă a oceanului Cretacic târziu (95,9 F sau 35,5 C) și la ce s-ar aștepta cercetătorii de la înmormântare și știe. activitate hidrotermală sub crater (în intervalul de la 120 la 390 F sau 50 la 200 C), sugerând că se întâmplă altceva.
„Dacă aveți temperaturi peste acest interval și valorile izotopice se află în afara valorilor hidrotermale cunoscute, știți cel mai probabil că a fost implicat un alt proces”, a spus Kaskes.
Este posibil ca acest proces să fi fost decarbonatare termică și reacție inversă rapidă, în care oxidul de calciu (CaO) foarte reactiv se recombină cu dioxidul de carbon (CO2) eliberat din roca vaporizată, formând noi cristale de carbonat de calciu (CaCO3), potrivit Kaskes. Dacă acesta este cazul, atunci mai puțin dioxid de carbon a intrat în atmosferă în urma loviturii cu asteroizi decât se credea anterior, deoarece o mulțime a fost reutilizată rapid pentru carbonat de calciu.
Mai puțin dioxid de carbon din atmosferă ar fi putut reduce încălzirea globală și acidificarea oceanelor în timpul extincției în masă care a ucis 75% din toate speciile, inclusiv dinozaurii neaviari, deși cercetătorii încă dezbat cum s-a schimbat clima la sfârșitul Cretacicului.
Paleotermometrul folosit în noile cercetări aruncă lumină asupra evenimentelor de acum 66 de milioane de ani. Poate fi aplicat și altora cratere de impact din întreaga lumedeschizând oportunități de a afla mai multe despre loviturile cu asteroizi.
„Au avut un efect uriaș asupra evoluției vieții de pe planeta noastră – uitați-vă la cazul Chicxulub”, a spus Kaskes. „Așadar, cunoașterea în detaliu a modului în care funcționează aceste procese este crucială pentru ca noi să înțelegem istoria planetei noastre și istoria speciei noastre.”