Pentru a ajuta la schimbările climatice, captarea carbonului va trebui să evolueze

La peste 200 de kilometri de coasta Norvegiei, în Marea Nordului, se află primul proiect de captare și stocare a carbonului în larg din lume. Construit în 1996, proiectul Sleipner elimină dioxidul de carbon din gazul natural – alcătuit în mare parte din metan – pentru a-l face comercializabil. Dar în loc să eliberăm CO₂ în atmosferă, gazul cu efect de seră este îngropat.

Efortul stochează aproximativ 1 milion de tone metrice de CO₂ pe an – și este lăudat de mulți ca un succes de pionierat în încercările globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Anul trecut, CO total global₂ emisiile au atins un maxim istoric de aproximativ 35,8 miliarde de tone, sau gigatone. La aceste niveluri, estimează oamenii de știință, mai avem aproximativ șase ani până să emitem atât de mult CO₂ că încălzirea globală va depăși constant cu 1,5° Celsius peste temperaturile medii preindustriale, o limită convenită la nivel internațional. (În special, temperatura medie globală în ultimele 12 luni a depășit acest prag.)

Eliminarea treptată a combustibililor fosili este cheia pentru reducerea emisiilor și combaterea schimbărilor climatice. Dar o suită de tehnologii cunoscute colectiv sub numele de captare, utilizare și stocare a carbonului sau CCUS, se numără printre instrumentele disponibile pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivelor globale de reducere a emisiilor de CO.₂ emisiile la jumătate până în 2030 și să ajungă la zero emisii nete până în 2050. Aceste tehnologii captează, folosesc sau stochează CO₂ emise de generarea de energie sau procesele industriale sau o aspira direct din aer. Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC), organismul Națiunilor Unite însărcinat cu evaluarea științei schimbărilor climatice, include captarea și stocarea carbonului printre acțiunile necesare pentru reducerea emisiilor și atingerea țintelor de temperatură.

Guvernele și industria pariază foarte mult pe astfel de proiecte. Anul trecut, de exemplu, guvernul britanic a anunțat finanțare de 20 de miliarde de lire sterline (mai mult de 25 de miliarde de dolari) pentru CCUS, adesea scurtată la CCS. Statele Unite au alocat peste 5 miliarde de dolari între 2011 și 2023 și au angajat încă 8,2 miliarde de dolari din 2022 până în 2026. La nivel global, finanțarea publică pentru proiectele CCUS a crescut la 20 de miliarde de dolari în 2023, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), care lucrează cu țări din întreaga lume pentru a elabora o politică energetică.

Având în vedere urgența situației, mulți oameni susțin că CCUS este necesar pentru a îndrepta societatea către obiectivele climatice. Dar criticii nu văd că tehnologia, în forma ei actuală, îndepărtează lumea de petrol și gaze: în multe cazuri, subliniază ei, CO captat.₂ este folosit pentru a extrage mai mulți combustibili fosili într-un proces cunoscut sub numele de recuperare îmbunătățită a petrolului. Ei susțin că alte soluții existente, cum ar fi energia regenerabilă, oferă CO mai profund și mai rapid₂ reduceri de emisii. „Este mai bine să nu emiti în primul rând”, spune Grant Hauber, un consilier în finanțarea energiei la Institutul pentru Economie Energetică și Analiză Financiară, o organizație nepartizană din Lakewood, Ohio.

În plus, companiile de combustibili fosili oferă fonduri universităților și cercetătorilor – despre care unii spun că ar putea modela ceea ce este studiat și ceea ce nu este, chiar dacă munca individuală a oamenilor de știință este legitimă. Din aceste motive, unii critici spun că CCUS nu ar trebui urmărit deloc.

„Captarea și stocarea carbonului perpetuează în esență dependența de combustibilii fosili. Este o distragere a atenției și o tactică de întârziere”, spune Jennie Stephens, cercetător în justiția climatică la Universitatea Northeastern din Boston. Ea adaugă că se pune puțin accent pe înțelegerea barierelor psihologice, sociale, economice și politice care împiedică comunitățile să se îndepărteze de combustibilii fosili și să creeze soluții la aceste obstacole.

Potrivit Global CCS Institute, un think tank condus de industrie cu sediul în Melbourne, Australia, dintre cele 41 de proiecte comerciale operaționale în iulie 2023, cele mai multe făceau parte din eforturile care produc, extrag sau ard combustibili fosili, cum ar fi cărbunele și centrale electrice pe gaz. Este adevărat și în cazul proiectului Sleipner, condus de compania energetică Equinor. Este și cazul celei mai mari instalații CCUS din lume, operate de ExxonMobil în Wyoming, în Statele Unite, care captează și CO₂ ca parte a producției de metan.

Desigur, nu toate eforturile CCUS promovează producția de combustibili fosili și multe proiecte aflate acum în lucru au unicul scop de a capta și bloca CO₂. Cu toate acestea, unii critici se îndoiesc dacă aceste abordări mai ecologice ar putea vreodată să blocheze suficient CO₂ să contribuie în mod semnificativ la atenuarea schimbărilor climatice și sunt îngrijorați de costuri.

Alții sunt mai circumspecți. Sally Benson, un cercetător în domeniul energiei la Universitatea Stanford, nu vrea să vadă CCUS folosit ca o scuză pentru a continua cu combustibilii fosili. Dar ea spune că tehnologia este esențială pentru captarea unora dintre CO₂ din producția și utilizarea combustibililor fosili, precum și din procesele industriale, pe măsură ce societatea trece la noi surse de energie. „Dacă putem scăpa de aceste emisii prin captarea și sechestrarea carbonului, asta mi se pare un succes”, spune Benson, care codirizează un institut care primește finanțare de la companiile de combustibili fosili.