neurolog din Marea Britanie Dr. Suzanne O’Sullivan și-a petrecut viața tratând boli psihosomatice sau tulburări în care oamenii suferă de simptome fizice debilitante care nu pot fi explicate printr-un examen fizic sau investigație medicală.
Bolile psihosomatice se pot suprapune cu ceea ce se numesc „tulburări funcționale,” deși acesta din urmă poate să nu aibă nicio componentă psihologică. Un exemplu de boală psihosomatică sunt crize psihogene nonepilepticeîn care o persoană se confruntă cu atacuri asemănătoare convulsiilor fără explozia revelatoare a activității electrice observată în creierul persoanelor cu crize epileptice.
Medicina are o istorie lungă și ignominioasă cu afecțiuni pentru care nu găsesc o cauză fizică, deseori respingându-i cu termeni sexişti precum „isteria”. Dar aceasta este o neînțelegere fundamentală a modului în care se manifestă aceste boli foarte reale.
În timp ce multor persoane cu aceste afecțiuni li se spune „totul este în capul tău” sau sunt considerate ipohondri, acest lucru este problematic, spune O’Sullivan, neurolog consultant la Spitalul Național de Neurologie și Neurochirurgie și autorul cărții „The Sleeping Beauties: And Alte povești despre boli misterioase” (Pantheon, 2021).
Ca parte a muncii sale, O’Sullivan își propune să reducă stigmatizarea și să clarifice neînțelegerile despre bolile psihosomatice.
Live Science a vorbit cu O’Sullivan despre de ce aceste afecțiuni sunt atât de prost înțelese, cum sunt diagnosticate și de ce tratamentele pentru ele eșuează atât de des.
Emily Cooke: Cât de des sunt diagnosticate greșit tulburările psihosomatice și câți medici sunt conștienți de simptome și de cum să le trateze?
Suzanne O’Sullivan: Nu cred că există o problemă cu conștientizarea în rândul medicilor. Cred că există o problemă în ceea ce privește modul în care o explică pacienților și înțelegerea lor despre aceasta și dacă sunt deschisi la minte pentru a fi un proces inconștient.
Deci, este super comun. Când mă antrenam, nu se preda niciodată, motiv pentru care o facem atât de rău. Și cred că, practic, problema nu este atât de mult că medicii nu sunt conștienți, ci problema că au încă îndoieli persistente că persoana este cu adevărat bolnavă și nu o face intenționat.
Mulți medici încă mai au îndoieli persistente că, dacă aveți o durere din cauza unei boli și o durere din cauza unor probleme psihosomatice, medicii au încă o mică problemă în a înțelege că ambele dureri pot fi la fel de dureroase.
Deci cred că nu este o problemă de conștientizare; este o problemă cu o mulțime de blocaje de modă veche. … Ei cred că nu este atât de grav ca [other] boli, ei nu o iau la fel de în serios ca [other] boli. Cred că este mai mult o problemă decât o lipsă de conștientizare. Așa că îi îndepărtează pe pacienți să se retragă de la diagnostic.
Cred că mulți oameni cred că punem acest diagnostic pentru că nu putem găsi o boală. Am epuizat toate opțiunile și, prin urmare, spunem: „Oh, nu găsim altceva, trebuie să fie stres”. Asta nu este.
De obicei, o facem pe caracteristicile pozitive ale diagnosticului [or symptoms characteristic of the diagnosis]. Deci, în neurologie, de exemplu, modelul de slăbiciune musculară pentru cineva cu o tulburare psihosomatică este un model complet diferit decât pentru cineva cu o boală a creierului. Așa că este important ca oamenii să înțeleagă că nu facem asta ca un diagnostic de concediere. Nu spunem: „Ai pentru că arăți ca o tânără anxioasă sau pentru că testele tale sunt normale”. O spunem pentru că caracteristicile bolii sunt în concordanță cu ea în același mod ca și cum ai veni la mine cu un migrenă și descrii toate simptomele migrenei, aș spune că este migrenă pe baza simptomelor.
Legate de: Oamenii de știință demontează mitul potrivit căruia creierul uman este „subdezvoltat” la naștere
EC: Este ipocondria o formă de tulburare psihosomatică?
ASA DE: Ceea ce se întâmplă în ipocondrie este că oamenii sunt dezactivați de îngrijorarea bolii și s-ar putea să nu aibă, de fapt, niciun simptom, dar este anxietatea legată de dezvoltarea unui cancer sau a unui nod mic. Anxietatea este cea care îi dezactivează, în timp ce în simptomele psihosomatice, adesea oamenii nu au [diagnosed] anxietatea sau depresia sau simptomele emoționale și simptomele pur fizice le dezactivează.
EC: Sunt unii oameni mai predispuși să dezvolte afecțiuni psihosomatice sau poate le experimentează de mai multe ori în viața lor?
ASA DE: Cred că există oameni care au tendința la asta.
Așa că văd oameni la un capăt destul de sever al spectrului cu [psychogenic] convulsii și majoritatea oamenilor pe care îi văd vor avea mai multe altele [symptoms]. Așa că înaintea mea, ei vor fi văzut pe cardiolog cu palpitații și pe reumatolog cu dureri articulare. Deci este un fel de lucru la care ai tendința și, prin urmare, s-ar putea să-l primești de multe ori în multe forme diferite.
Cu toții suntem puțin diferiți. Unii oameni se plâng sunându-și mamei și plângându-se ore în șir sau unii plâng, unii oameni se duc în pat și acesta este doar o modalitate prin care unii își exprimă suferința. Și dacă o exprimi în acest fel, probabil că o vei exprima în mai multe forme și probabil o vei face întotdeauna. Deci, chiar dacă reușesc să transmit perfect diagnosticul acelei persoane, astfel încât ea să-l înțeleagă și să poată lucra cu el și să se îmbunătățească, în viitor, va avea un alt simptom psihosomatic. Dar diferența va fi că data viitoare când o vor simți, acest tip de ciclu de atenție, acel ciclu de frică și evitare, îl pot opri astfel încât să obțină simptomul și să nu conducă la dizabilitate.
Legate de: Stimularea electrică ar putea trata leziunile traumatice ale creierului
EC: Dar apoi învață aceste tehnici…
ASA DE: Este vorba despre modul în care răspunzi la acel simptom atunci când se întâmplă [that] decide ce se va întâmpla în continuare. Dacă puteți doar să ajustați modul în care răspundeți, atunci s-ar putea să descoperiți că următorul simptom pe care îl aveți este cu adevărat scurt și trecător și vă îmbunătățiți cu timpul.
EC: Ai menționat în discursul tău că vezi cel puțin trei crize pe săptămână care au o cauză psihologică. Sunt acestea cele mai frecvente simptome pe care le-ați vedea ale tulburărilor psihosomatice?
ASA DE: Ei bine, nu, sunt cele mai frecvente pe care le văd pentru că sunt un neurolog care se ocupă de epilepsie, dar practic aceste lucruri sunt la fel de comune în fiecare simptom pe care ți-l poți imagina.
Deci nu vreau să pretind că cunosc statisticile pentru cardiologie, dar mi-aș imagina că este foarte asemănător, că un procent foarte asemănător de oameni care merg la [a] cardiolog cu dureri în piept și palpitații. … O văd ca [psychogenic] convulsii, colegii mei care se ocupa de bolile nervoase o vad ca o paralizie, cardiologii o vad ca pe palpitatii. Nu vă pot explica procentele pentru fiecare grupă, dar cred că probabil va reprezenta o treime din consultații pentru majoritatea specialiștilor.
EC: Așadar, privind cu nerăbdare, ați menționat că aceasta este o zonă relativ recent definită a științei, despre care ați vorbit în secolul 21, care sunt marile subiecte emergente sau întrebări fără răspuns cu care se confruntă domeniul în acest moment?
ASA DE: Aș spune că în ultimii 20 de ani oamenii de știință au devenit cu adevărat interesați [psychosomatic illness] iar principala atenție în acest moment este încercarea de a înțelege aceste mecanisme ale creierului.
Și cred că este o cercetare extrem de utilă, deoarece dificultatea cu pacienții – vă puteți imagina dacă ați fost paralizat și cineva spune „acesta este psihosomatic”, lucrul care vă va ajuta cel mai mult să mergeți mai departe este dacă medicul vă poate spune: „acestea sunt mecanismele creierului care vă provoacă paralizia”. O adevărată piatră de poticnire pentru oameni este de genul „cum ar putea stresul să provoace asta?”
Deci, un accent mare pentru cercetare acum îl reprezintă mecanismele care să-i ajute pe oameni să înțeleagă ce se întâmplă cu corpurile lor. Dar aș spune că acolo unde nu facem aproape niciun progres este de fapt în ceea ce privește tratamentul. Încă folosim cursuri scurte de terapii vorbite și lucruri care nu au un succes teribil pentru aceste lucruri.
Legate de: Amintirile traumatice sunt procesate diferit în PTSD
EC: Deci, în acest moment, se concentrează în principal pe tratarea laturii psihologice, așa că, la fel ca psihoterapia, ați menționat CBT[[terapie cognitiv comportamentală], de exemplu?
ASA DE: Da, depinde de simptom.
Pentru [psychosomatic] convulsii, tratamentul standard este CBT și asta funcționează absolut pentru unii oameni și apoi nu funcționează pentru alții. Abia în ultimii ani au început să-și amintească cu adevărat că acestea sunt boli fizice, astfel încât cineva care are asta, este invalidat fizic de convulsii, invalidat fizic de paralizie.
Ceea ce începe să se întâmple acum, oamenii își dau seama este că este o nebunie să trimiți pe cineva care are multe crize și nu poate merge doar la psiholog. Așa că începem să introducem terapiile fizice. Știi, dacă cineva ar avea un accident vascular cerebral, nu i-ai da doar diluanți, l-ai învăța să meargă din nou. Așadar, începeți să oferiți mai mult o abordare de echipă multidisciplinară, care va fi adecvată simptomului pe care îl aveți, apoi un kinetoterapeut.[therapist] ar putea fi tratamentul principal pentru unii oameni, un terapeut ocupațional ar putea fi sau ar putea fi doar CBT pentru a-ți trece peste frica.
Deci, acestea sunt programele de tratament în acest moment. Nu știu încă care este tratamentul corect. … Tipurile de convulsii pe care le descriu, crize psihosomatice, doar aproximativ 30% dintre oameni se îmbunătățesc. Deci CBT funcționează, dar 70% dintre oameni nu se îmbunătățesc. Deci acesta este tratamentul actual. Acesta este tratamentul perfect? Nu, și cred că acolo trebuie să mergem cu cercetarea.
Nota editorului: Acest interviu a fost ușor editat și condensat.