Hobbiții din Flores, denumiți oficial Homo floresiensis, au adoptat o strategie de creștere lentă în perioada copilăriei, potrivit unor cercetări recente privind dimensiunea creierului și structura dentară. Acest mod de evoluție îi face pe acești strămoși ai noștri să se distingă în mod semnificativ de concepțiile anterioare despre creșterea cerebrală în linia umană.
Până la descoperirea Homo floresiensis, teoria dominantă în antropologie sugera că evoluția umană a fost caracterizată prin dezvoltarea unor creiere din ce în ce mai mari, un proces cunoscut sub numele de encefalizare. Aceasta însemna că creierul uman a evoluat devenind relativ mai mare decât ar fi de așteptat pentru dimensiunea corporală corespunzătoare.
Creierul proporțional mai mare a fost considerat un avantaj evolutiv esențial, permițând realizarea de sarcini complexe precum utilizarea focului, fabricarea și utilizarea uneltelor, crearea de artă și domesticirea animalelor.
Aceste teorii au fost însă reconsiderate când arheologii au prezentat în 2004, printr-o publicație științifică, descoperirea Homo floresiensis. Acești indivizi au trăit în jungla din Indonezia în perioada cuprinsă între 700.000 și 60.000 de ani în urmă, coexistând parțial cu specia noastră.
Supranumiți adesea “hobbiți” datorită staturii lor reduse, de puțin peste un metru înălțime, Homo floresiensis avea un creier de dimensiuni comparabile cu cel al unei cimpanzei. Această descoperire a răsturnat presupunerea că dimensiunea creierului uman a crescut constant de-a lungul milioanelor de ani și a creat confuzie privind diferențele dintre rudele umane recente din genul Homo și strămoșii noștri mai vechi.
Cercetările noastre recente asupra craniilor și dinților aduc o teorie nouă despre modul în care hobbiții au evoluat pentru a fi mici. În calitate de profesori de antropologie la Universitatea Western Washington, am început să investigăm schimbările în dimensiunea creierului în evoluția umană după participarea la un atelier în 2023 dedicat antropologilor biologici care studiază juvenilele din înregistrările fosile.
Lucrările noastre anterioare legate de proporțiile dinților molari au oferit noi perspective asupra evoluției sarcinii, demonstrând că ratele de creștere fetală sunt strâns legate de proporțiile molari în primat. Acum, am dorit să vedem dacă putem descoperi o legătură între proporțiile dinților și dimensiunea creierului printre rudele noastre fosile.
Paleontologii dispun de materiale scheletice limitate, uneori doar câțiva dinți, pentru multe specii fosile, inclusiv pentru Homo floresiensis. Dacă proporțiile dinților pot oferi informații despre dimensiunea creierului fosil, acest lucru deschide o lume de posibilități pentru evaluarea schimbărilor trecute în encefalizare.
Am colectat date despre dimensiunea dinților și a creierului pentru 15 specii fosile din arborele genealogic uman, acoperind aproximativ 5 milioane de ani de evoluție. În mod paradoxal, deși mărimile creierului au crescut, molarii de minte — cunoscuți și sub numele de dinții de înțelepciune — au devenit proporțional mai mici.
În general, rudele umane cu dinți de înțelepciune relativ mai mari sunt mai antice și aveau creiere mai mici. Aceste descoperiri continuă să ilumineze complexitatea evoluției noastre și să ne provoace înțelegerea tradițională a trecutului uman.