Pe 28 septembrie 1928, Alexander Fleming, un fizician și microbiolog scoțian, avea să facă o descoperire care va revoluționa tratamentul infecțiilor bacteriene. Lucrând într-un laborator strâmt de la Spitalul St Mary’s din Londra, Fleming observa creșterea bacteriilor pentru experimentele sale. După o pauză de două săptămâni, s-a întors la laborator și a descoperit ceva neașteptat în una dintre plăcile de Petri.
Placa conținea culturi de Staphylococcus aureus provenite de la un pacient infectat. Pe aceasta, Fleming a observat o pată de mucegai verde care intersecta coloniile bacteriene de un galben-auriu. Asistentul său, V.D. Allison, a relatat că în apropierea petei de mucegai, bacteriile erau translucide, decolorate și moarte. Substanța produsă de mucegai, denumită ulterior penicilină, avea să devină primul antibiotic, deși termenul nu a fost folosit până în 1941.
Fleming a identificat mucegaiul ca fiind din specia Penicillium. Cu toate că inițial descoperirea sa nu a stârnit interesul colegilor, situația s-a schimbat în 1939 când oamenii de știință Howard Florey și Ernst Chain, împreună cu colegii lor, au reușit să izoleze penicilina și să o testeze pe pacienți. Deși substanța era încă impură, a reușit să vindece câțiva pacienți de infecții grave.
În 1942, Fleming a folosit penicilina pentru a trata un tânăr pacient grav bolnav de meningită. Deși penicilina nu era purificată, injectarea acesteia direct în măduva spinării a pacientului a dus la recuperarea acestuia. Această vindecare miraculoasă l-a convins pe Fleming de potențialul enorm al acestei substanțe.
Descoperirea și dezvoltarea penicilinei a marcat un punct de cotitură în medicina modernă, deschizând calea spre dezvoltarea altor antibiotice și salvând milioane de vieți în întreaga lume.