Acum un an, Germania și-a scos ultimele trei centrale nucleare offline. Când vine vorba de energie, puține evenimente i-au derutat pe cei din afară.
În fața schimbărilor climatice, a apelurilor de a accelera tranziția de la combustibilii fosili și a unei crize energetice precipitate de invazia Ucrainei de către Rusia în 2022, mișcarea Berlinului de a renunța la energie nucleară înainte ca sursele de energie cu consum intens de carbon precum cărbunele să atragă critici semnificative. (Greta Thunberg a etichetat-o în mod proeminent „a greşeală.”)
Această decizie poate fi înțeleasă doar în contextul evoluțiilor socio-politice postbelice din Germania, unde antinuclearismul a precedat discursul public privind clima.
Dintr-un bestseller din Germania de Vest din 1971, intitulat evocator Pașnic în catastrofă: o documentare a centralelor nuclearela uriaș proteste de sute de mii — inclusiv cele cea mai mare vreodată demonstrație văzută în capitala Germaniei de Vest Bonn — mișcarea antinucleară a atras atenția națională și o simpatie larg răspândită. A devenit o forță politică majoră cu mult înainte chiar de dezastrul de la Cernobîl din 1986.
Motivațiile sale au inclus: o neîncredere în tehnocrație; temeri ecologice, de mediu și de siguranță; suspiciunile că energia nucleară ar putea genera proliferarea nucleară; şi opoziţia generală faţă de puterea concentrată (mai ales după consolidarea sa extremă sub dictatura nazistă).
În schimb, activiștii au susținut ceea ce ei considerau mai sigure, mai verzi și mai accesibile alternative de surse regenerabile, cum ar fi solarul și eolianul, îmbrățișând promisiunea de o mai mare autosuficiență, participare comunitară și împuternicire cetățenească („democrație energetică”).
Acest sprijin pentru sursele regenerabile a fost mai puțin legat de CO₂ și a vizat mai mult resetarea relațiilor de putere (prin generare descentralizată, de jos în sus, mai degrabă decât producție și distribuție de sus în jos), protejarea ecosistemelor locale și promovarea păcii în contextul Războiului Rece.
Energiewende din Germania
Este izbitor contrastul cu mișcarea de vineri pentru viitor a lui Thunberg și cu sloganul său „ascultați experții”. Vechea generație de activiști a respins în mod deliberat expertiza curentă a vremii, care a considerat atunci energia nucleară centralizată ca viitor, iar desfășurarea în masă a surselor regenerabile distribuite ca un vis.
Această mișcare anterioară a jucat un rol esențial în crearea Partidului Verzilor din Germania – astăzi cel mai influent din lume – care a apărut în 1980 și a intrat pentru prima dată în guvernarea națională între 1998 și 2005 ca partener junior al social-democraților. Această coaliție „roș-verde” a interzis noile reactoare, a anunțat oprirea celor existente până în 2022 și a adoptat o serie de legislație sprijinirea energiei regenerabile.
Aceasta, la rândul său, a turboalimentat desfășurarea națională a surselor regenerabile, care balonat de la 6,3% din consumul intern brut de energie electrică în 2000 la 51,8% în 2023.
Aceste cifre sunt cu atât mai remarcabile având în vedere contribuțiile cetățenilor de rând. În 2019, aceștia dețineau 40,4% (și peste 50% la începutul anilor 2010) din capacitatea totală instalată de generare a energiei regenerabile a Germaniei, fie prin cooperative comunitare de energie eoliană, instalații de biogaz la fermă sau solar pe acoperișuri de uz casnic.
Cele mai recente tranziții energetice ale celorlalte țări au fost încercări de a atinge obiective net zero folosind orice tehnologii cu emisii scăzute de carbon sunt disponibile. Cu toate acestea, faimosul „Energiewende” din Germania (tradus ca „tranziție energetică” sau chiar „revoluție energetică”), de la începuturile sale anterioare, a căutat să se îndepărteze atât de la energia intensivă în carbon, cât și de la energia nucleară la alternative predominant regenerabile.
Într-adevăr, însăși cartea creditată cu inventarea termenului Energiewende în 1980 a fost, în mod semnificativ, intitulată Energie-Wende: Creștere și Prosperitate Fără Petrol și Uraniu și publicat de un think tank fondat de activiști anti-nucleari.
Guvernele germane consecutive, în ultimele două decenii și jumătate, au respectat mai mult sau mai puțin această linie. Al doilea cabinet pro-nuclear al Angelei Merkel (2009-2013) a fost o excepție inițială.
Asta a durat până în 2011 Dezastrul de la Fukushima, după care protestele în masă de 250.000 și o pierdere șoc a alegerilor de stat în fața Verzilor au forțat și acea administrație să revină la planul de eliminare treptată pentru 2022. Nu e de mirare că atât de mulți politicieni de astăzi sunt reticenți să redeschidă acea cutie a Pandorei.
O altă durere de cap politică continuă este locul unde să depoziteze deșeurile nucleare ale țării, o problemă pe care Germania nu a reușit niciodată să o rezolve. Nicio comunitate nu a consimțit să găzduiască o astfel de facilitate, iar cei desemnați în acest scop au văzut pe scară largă proteste.
În schimb, deșeurile radioactive au fost depozitate în instalații temporare în apropierea reactoarelor existente – nicio soluție pe termen lung.
Comentarii recente