
Un prăbușire aproape de Câmpul magnetic al Pământului poate să fi deschis calea pentru ca viața să evolueze dincolo de stadiul microscopic.
Noi cercetări asupra rocilor antice din Africa de Sud și Brazilia sugerează că Câmpul magnetic al Pământului a suferit o slăbire majoră în urmă cu aproximativ 591 de milioane de ani. Aceasta corespunde unei perioade de timp numită Ediacaran (cu aproximativ 635 milioane până la 541 milioane de ani în urmă), când atât atmosfera, cât și oceanele au devenit mai bogate în oxigen și lucrurile vii au evoluat pentru a fi mai mari și mai mobile decât formele de viață anterioare. Noile descoperiri sugerează că slăbirea câmpului magnetic a permis această creștere a oxigenului, care, la rândul său, a condus la o nouă fază de evoluție.
„Dacă avem dreptate, acesta este un eveniment destul de profund în evoluție”, liderul studiului John Tardunoun om de știință planetar de la Universitatea Rochester din New York, a declarat pentru Live Science.
Descoperirile ar putea avea implicații asupra modului în care viața ar putea apărea pe alte planete, a adăugat Tarduno, și subliniază modul în care geologia Pământului adânc influențează atmosfera și suprafața.
Câmpul magnetic al Pământului este condus de mișcările nucleului bogat în fier al planetei. Astăzi, câmpul își datorează puterea agitației nucleului lichid exterior, care este condus de căldura eliberată din miezul interior solid pe măsură ce se cristalizează cu o rată de aproximativ un milimetru pe an.
Legate de: Ce se întâmplă dacă câmpul magnetic al Pământului ar dispărea?
Cu toate acestea, înainte ca miezul interior să se solidifice, Pământul avea deja un câmp magnetic, care era condus de agitația nucleului în întregime lichid, eliberând căldură în manta sau stratul mijlociu. În timp, pe măsură ce miezul s-a răcit și diferența de temperatură între mantaua si miezul s-a micșorat, această eliberare de căldură a devenit din ce în ce mai puțin eficientă, reducând agitația și slăbind astfel câmpul magnetic.
Noul studiu, publicat pe 2 mai în jurnal Comunicații Pământ și Mediu, sugerează că această slăbire a ajuns la cea mai gravă în urmă cu 591 de milioane de ani, când era de 30 de ori mai slabă decât este astăzi, au descoperit cercetătorii. Ei au determinat acest lucru studiind cristalele minuscule din rocile formate chiar sub suprafața Pământului. Rocile și cristalele se răcesc pe parcursul a zeci de mii până la sute de mii de ani, surprinzând o imagine medie a puterii câmpului magnetic în acea perioadă de timp.
În rocile vechi de puțin peste 2 miliarde de ani, câmpul magnetic era la fel de puternic ca și astăzi. Acest lucru sugerează că transferul de căldură din miezul lichid a început să scadă în jurul Ediacaranului, a spus Tarduno.
„Până când ajungem la Ediacaran, câmpul este cam pe ultimele sale etape; este pe moarte”, a spus el.
La un moment dat, câmpul magnetic poate să fi dispărut cu totul, a spus el. Dar apoi, noul conducător al câmpului magnetic a pornit în timp ce miezul a început să se cristalizeze, salvând câmpul.
Cele aproximativ 26 de milioane de ani de intensitate slabă a câmpului se suprapun cu oxigenarea Ediacaran, iar asta poate să nu fie o coincidență, a spus Tarduno. Câmpul magnetic se înfășoară în jurul Pământului ca o pătură de protecție, dar la polii nord și sud, liniile de câmp se îndreaptă direct în spațiu. Când câmpul este slab, această zonă deschisă din jurul polilor se extinde. Decalajul permite moleculelor de hidrogen să scape în spațiu. Mai puține molecule de hidrogen înseamnă mai puține molecule de care se leagă oxigenul, traducându-se în mai mult oxigen liber în atmosferă și oceane.
Această aprovizionare bruscă de oxigen suplimentar ar fi dat organismelor posibilitatea de a crește și de a deveni mai mobile.
Poate că Pământul a avut noroc cu momentul. Dacă câmpul ar fi rămas slab prea mult timp, a spus Tarduno, expunerea la spațiul neprotejat ar fi îndepărtat o mare parte din apa planetei.
„Avem nevoie de câmpul magnetic al Pământului pentru a păstra apa pe planetă”, a spus el, „dar este o întorsătură interesantă că în timpul Ediacaran, câmpul magnetic cu adevărat slab ar fi putut ajuta la accelerarea evoluției”.