Acest rar astrolab islamic din secolul al XI-lea este unul dintre cele mai vechi descoperite până acum

Istoricul Universității Cambridge, Federica Gigante, este expert în astrolabele islamice. În mod firesc, a fost intrigata când Fondazione Museo Miniscalchi-Erizzo din Verona, Italia, a încărcat pe site-ul său o imagine a unui astfel de astrolab. Muzeul s-a gândit că ar putea fi un fals, dar când Gigante a vizitat pentru a vedea astrolabul direct, și-a dat seama că nu era doar un instrument autentic din secolul al XI-lea – unul dintre cele mai vechi descoperite până acum – ci avea gravuri atât în ​​arabă, cât și în ebraică.

„Acesta nu este doar un obiect incredibil de rar. Este o înregistrare puternică a schimburilor științifice între arabi, evrei și creștini de-a lungul a sute de ani.” spuse Gigante. „Astrolabul de la Verona a suferit multe modificări, completări și adaptări pe măsură ce și-a schimbat mâinile. Cel puțin trei utilizatori separati au simțit nevoia să adauge traduceri și corecții la acest obiect, doi folosind ebraica și unul folosind o limbă occidentală.” Ea și-a descris descoperirile în o nouă hârtie publicat în revista Nuncius.

La fel de anterior raportat, astrolabii sunt de fapt instrumente foarte vechi – posibil datând încă din secolul al II-lea î.Hr. – pentru a determina timpul și poziția stelelor pe cer prin măsurarea altitudinii unui corp ceresc deasupra orizontului. Înainte de apariția sextantului, astrolabii erau mai ales folosit pentru studii astronomice și astrologice, deși s-au dovedit utile și pentru navigația pe uscat, precum și pentru urmărirea anotimpurilor, a mareelor ​​și a orei zilei. Acesta din urmă a fost util în special pentru funcții religioase, cum ar fi urmărirea orelor zilnice de rugăciune islamică, direcția către Mecca sau sărbătoarea Ramadanului, printre altele.

Navigarea pe mare pe o punte de tanar era puțin mai problematică, cu excepția cazului în care apele erau calme. Dezvoltarea astrolabului unui marinar – un simplu inel marcat în grade pentru măsurarea altitudinilor cerești – a ajutat la rezolvarea acestei probleme. În cele din urmă, a fost înlocuit de invenția sextantului în secolul al XVIII-lea, care era mult mai precis pentru navigația maritimă. Astrolabele marinarilor sunt printre cele mai apreciate artefacte recuperate din naufragii; doar 108 sunt catalogate în prezent în întreaga lume. În 2019, cercetătorii au determinat că al unui marinar astrolab recuperat de la epavă a uneia dintre navele exploratorului portughez Vasco da Gama este acum oficial cel mai vechi artefact cunoscut. Așa-numitul astrolab Sodré a fost recuperat de la epava Esmeralda (parte din armada lui da Gama) în largul coastei Omanului în 2014, împreună cu aproximativ 2.800 de alte artefacte.

Un astrolab este de obicei compus dintr-un disc (mater) gravat cu gradații pentru a marca orele și/sau grade de arc. Matera mai deține o placă plată gravată (timpane) pentru a reprezenta azimutul și altitudinea la anumite latitudini. Deasupra acestor piese este un cadru rotativ numit rete care servește în esență ca o hartă stelară, o rotație fiind echivalentă cu o zi. O alidade atașată la spate ar putea fi rotită pentru a ajuta utilizatorul să ia altitudinea unei stele văzute. Gravurile de pe spatele astrolaburilor variau, dar adesea reprezentau diferite tipuri de solzi.

Astrolabul Verona este destinat utilizării astronomice și, deși are o mater, o rete și două plăci (dintre care una este o înlocuire ulterioară), îi lipsește alidadea. De asemenea, este nedatat, potrivit lui Gigante, dar ea a putut estima o dată probabilă pe baza designului, construcției și caligrafiei instrumentului. Ea a concluzionat că era andaluză, datând din secolul al XI-lea, când regiunea era o zonă a Spaniei condusă de musulmani.

De exemplu, o parte a plăcii originale poartă o inscripție arabă „pentru latitudinea Cordoba, 38° 30’”, iar o altă inscripție arabă pe cealaltă parte scrie „pentru latitudinea Toledo, 40°”. A doua placă (adaugă la o dată ulterioară) era pentru latitudinile nord-africane, așa că la un moment dat, astrolabul ar fi putut găsi drumul spre Maroc sau Egipt. Există linii gravate din rugăciunile musulmane, indicând că probabil a fost folosit inițial pentru rugăciunile zilnice.

Există și o semnătură pe spate în grafie arabă: „pentru Isḥāq […]/opera lui Yunus.” Gigante crede că acest lucru a fost adăugat de un proprietar ulterior. Deoarece cele două nume se traduc la Isaac și, respectiv, Iona în engleză, este posibil ca un proprietar ulterior să fi fost un membru vorbitor de arabă al unei comunități evreiești sefarzi. Pe lângă scrierea arabă, Gigante a observat inscripțiile ebraice ulterioare care traduceau numele arabe pentru anumite semne astrologice, în conformitate cu cel mai vechi tratat supraviețuitor în ebraică despre astrolabe, scris de Abraham Ibn Ezra la Verona în 1146.

„Aceste adăugiri și traduceri în ebraică sugerează că, la un moment dat, obiectul a părăsit Spania sau Africa de Nord și a circulat printre comunitatea evreiască din Italia, unde araba nu era înțeleasă, iar ebraica a fost folosită în schimb.” spuse Gigante. „Acest obiect este islamic, evreu și european, ele nu pot fi separate.”

Nuncius, 2024. DOI: 10.1163/18253911-bja10095 (Despre DOI).