Cum am găsit anaconda verde nordică, o nouă specie a celui mai greu șarpe de pe Pământ

Anaconda verde a fost mult timp considerată una dintre cele mai multe din Amazon formidabil și misterios animalelor. Al nostru noi cercetări schimbă înțelegerea științifică a acestei creaturi magnifice, dezvăluind că este de fapt două specii diferite genetic. Descoperirea surprinzătoare deschide un nou capitol în conservarea acestui prădător de top din junglă.

Anacondele verzi sunt cei mai grei șerpi din lume și printre cei mai lungi. Găsite predominant în râuri și zone umede din America de Sud, sunt renumite pentru viteza fulgerului și capacitatea lor de a asfixia prada uriașă, apoi de a le înghiți întregi.

Eu și colegii mei am fost șocați să descoperim diferențe genetice semnificative între cele două specii de anaconda. Având în vedere că reptila este o vertebrată atât de mare, este remarcabil că această diferență a scapat sub radar până acum.

Strategiile de conservare a anacondelor verzi trebuie acum reevaluate, pentru a ajuta fiecare specie unică să facă față amenințărilor precum schimbările climatice, degradarea habitatului și poluarea. Descoperirile arată, de asemenea, nevoia urgentă de a înțelege mai bine diversitatea speciilor de animale și plante de pe Pământ înainte de a fi prea târziu.

Un prădător de vârf impresionant

Din punct de vedere istoric, au fost recunoscute patru specii de anaconde, inclusiv anaconde verzi (cunoscute și sub numele de anaconde gigantice).

Anacondele verzi sunt adevărați giganți ai lumii reptile. Cele mai mari femele pot crește la mai mult de lungime de șapte metri si cantareste peste 250 de kilograme.

Șerpii sunt bine adaptați la o viață trăită mai ales în apă. Nările și ochii lor sunt deasupra capului, astfel încât pot vedea și respira în timp ce restul corpului lor este scufundat. Anacondele sunt de culoare măsline, cu pete negre mari, permițându-le să se integreze cu mediul înconjurător.

Șerpii locuiesc pe căile navigabile luxuriante și complicate ale Amazonului din America de Sud și Orinoco bazine. Sunt cunoscuți pentru ascuns, răbdare și agilitate surprinzătoare. Flotabilitatea apei susține volumul substanțial al animalului și îi permite să se miște cu ușurință și să sară afară pentru a ține în ambuscadă o pradă mare precum capibara (rozătoare uriașe), caimani (reptile din familia aligatorilor) și căprioare.

Anacondele verzi nu sunt veninoase. În schimb, ei doboară prada folosind fălcile lor mari și flexibile, apoi o zdrobesc cu corpurile lor puternice, înainte de a o înghiți.

Ca prădători de vârf, anacondele verzi sunt vitale pentru menținerea echilibrului în ecosistemele lor. Acest rol se extinde dincolo de vânătoarea lor. Însăși prezența lor modifică comportamentul unei game largi de alte specii, influențând locul și modul în care se hrănesc, se înmulțesc și migrează.

Anacondele sunt foarte sensibile la schimbările de mediu. Populațiile sănătoase de anaconde indică ecosisteme vibrante, cu resurse alimentare ample și apă curată. Scăderea numărului de anaconde poate fi un prevestitor al stresului mediului. Așa că este crucial să știi care specii de anaconde există și să le monitorizezi numărul.

Până în prezent, au existat puține cercetări privind diferențele genetice dintre speciile de anaconda. Cercetarea noastră a urmărit să îndepărteze acest decalaj de cunoștințe.

Descurcarea genelor anacondei

Am studiat eșantioane reprezentative de la toate speciile de anaconda în întreaga distribuție a acestora, în nouă țări.

Proiectul nostru a durat aproape 20 de ani. Piesele esențiale ale puzzle-ului au provenit din mostre pe care le-am colectat într-o expediție din 2022 în regiunea Bameno din teritoriul Baihuaeri Waorani din Amazonul ecuadorian. Am făcut această călătorie la invitația și în colaborare cu liderul waorani, Penti Baihua. Expediției s-a alăturat și actorul Will Smith, ca parte a unui serial pe care îl filmează pentru National Geographic.

Am cercetat anaconde din diferite locații din aria lor din America de Sud. Condițiile erau grele. Am vâslit pe râuri noroioase și am străbătut mlaștini. Căldura era necruțătoare și roiurile de insecte erau omniprezente.

Am colectat date precum tipul de habitat și locația și modelele de precipitații. De asemenea, am colectat țesut și/sau sânge din fiecare specimen și le-am analizat înapoi în laborator. Acest lucru a arătat că anaconda verde, despre care se credea că este o singură specie, este de fapt două specii distincte genetic.

Prima este specia cunoscută, Eunectes murinus, care locuiește în Perú, Bolivia, Guyana Franceză și Brazilia. I-am dat numele comun „anaconda verde de sud”. A doua specie, nou identificată este Eunectes akayima sau „anaconda verde de nord”, care se găsește în Ecuador, Columbia, Venezuela, Trinidad, Guyana, Surinam și Guyana Franceză.

De asemenea, am identificat perioada de timp în care anaconda verde s-a despărțit în două specii: acum aproape 10 milioane de ani.

Cele două specii de anaconda verde arată aproape identice și nu există nicio barieră geografică evidentă care să le separe. Dar nivelul lor de divergență genetică – 5,5% – este uluitor. Prin comparație, diferența genetică dintre oameni și maimuțe este aproximativ 2%.

Păstrarea rețelei vieții

Cercetările noastre au îndepărtat un strat din misterul din jurul anacondelor verzi. Această descoperire are implicații semnificative pentru conservarea acestor specii – în special pentru anaconda verde nordică nou identificată.

Până acum, cele două specii au fost gestionate ca o singură entitate. Dar fiecare poate avea nișe și zone ecologice diferite și se confruntă cu amenințări diferite.

Trebuie concepute strategii de conservare adaptate pentru a proteja viitorul ambelor specii. Aceasta poate include noi protecții legale și inițiative pentru protejarea habitatului. De asemenea, poate implica măsuri pentru atenuarea daunelor cauzate de schimbările climatice, defrișări și poluare, cum ar fi efectele devastatoare ale scurgeri de ulei asupra habitatelor acvatice.

Cercetarea noastră este, de asemenea, o reamintire a complexităților implicate în conservarea biodiversității. Atunci când speciile nu sunt recunoscute, ele se pot strecura prin fisurile programelor de conservare. Încorporând taxonomia genetică în planificarea conservării, putem păstra mai bine rețeaua complicată de viață a Pământului – atât speciile pe care le cunoaștem astăzi, cât și cele care nu au fost încă descoperite.

Acest articol editat este republicat din Conversatia sub o licență Creative Commons. Citeste Articol original.

Conduc Laboratorul de Biotoxicologie adaptivă de la Universitatea din Queensland, care studiază două domenii largi de toxicologie: modul în care evoluția divergentă a sistemelor de venin are efecte diferențiate asupra sănătății umane și răspuns variabil la tratamentele antivenin; și efectele ecotoxicologice ale metalelor deversate de petrol care perturbă sistemul endocrin asupra sănătății faunei sălbatice și a comunităților indigene din ecosistemul amazonian. Am studiat de multă vreme rolurile multiple ale veninurilor în natură, de la folosirea lor în prădare și apărare până la utilizarea lor ca instrumente pentru competiția între specii. În ciuda rolurilor lor critice și proprietăților unice, înțelegerea noastră a traiectoriilor evolutive ale sistemelor de venin rămâne la început. Avansarea înțelegerii noastre a evoluției veninului necesită o apreciere pentru diversitatea bogată biochimică, ecologică, morfologică și farmacologică care caracterizează veninurile și mecanismele lor de livrare. Un obstacol esențial în acest domeniu a fost amplitudinea taxonomică limitată a speciilor studiate, lăsând neexplorate o gamă largă de specii veninoase. Eforturile mele de cercetare sunt intrinsec transdisciplinare, sintetizând metodologii ecologice, evolutive și genomice funcționale pentru a descifra evoluția sistemelor veninoase. Aceasta include lucrări de pionierat asupra veninului Dragonului de Komodo, cunoscut pentru efectele sale hipotensive și anticoagulante puternice, și investigarea veninurilor de caracatiță antarctică, care prezintă adaptări unice la temperaturi extreme. Recent, am extins activitățile de cercetare ale laboratorului meu în domeniul ecotoxicologiei, examinând în mod specific repercusiunile metalelor legate de scurgerile de petrol asupra vieții sălbatice din Amazonia și sănătatea comunităților indigene care se bazează pe aceste ecosisteme pentru hrana lor. Acești contaminanți care perturbă sistemul endocrin, răspândiți în zonele deversate de petrol, reprezintă amenințări semnificative nu numai pentru integritatea fiziologică a faunei locale, ci și pentru sănătatea și tradițiile populațiilor indigene ale căror stiluri de viață sunt strâns legate de mediul lor natural. Printr-un efort concertat care face legătura între munca de teren, analiza de laborator și implicarea comunității, cercetarea mea caută acum să descopere impactul acestor poluanți asupra sistemelor biologice și să contribuie la dezvoltarea strategiilor care protejează atât conservarea vieții sălbatice, cât și sănătatea publică.